O comparație între sistemele de înregistrare: Analog VS Digital


Analog ,,warmth``

Este bine cunoscut faptul că dintotdeauna specialiștii și nu numai au infirmat cu vehemeță superioriatea digitalului și s-au opus fenomenului de digitalizare a muzicii. Dacă muzică este inregistrată inițial prin mijloace analogice sau benzi magnetice , atunci puritatea, naturalețea și compexitatea undelor sonore și în concluzie muzicalitatea produsului finit se pierde odată cu convertirea la digital. Pentru a se nu apărea disonanțe și a translata presiunile undei originale în mediul digital anumite piese sunt în mod inevitabil, comprimate odată cu  convertirea  într-un format MP3 sau WMA. Acest  proces este asemănător cu înghesuirea a prea multe haine în valiză de călătorie. Într-un final, va fi nevoie să renunți la o pereche de pantaloni sau o bluză. Fiecare detaliu aparent neglijabil are asupra melodiei un efect drastic și astfel eu, că și ascultător mă regăsesc de multe ori în imposibilitatea de a distinge aproape jumătate din sunetele de frecvențe mai subtile care intră în compoziția analogică inițială a unui cântec. Basul în format electronic sună de-a dreptul anorganic, rece, pe când  vinilul captează fiecare nuanță. La înregistrările pe vinil caliatatea ci nu cantitatea primează, pe o parte a unei plăci captându-se între 10 și 15 minute de material auditiv, însă calitatea este incontestabilă: până și cea mai mică schimbare de frecvență este captată și redata cu exactitate. Această proprietate a sistemelor de înregistrare se numește ,,Analog warmth``.